Frecvente întârzieri la traversarea Canalului Mânecii

 

Întampinăm probleme, în continuare, cu tranzitul internațional al coletelor din cauza întârzierilor apărute la traversarea Canalului Mânecii.

De câteva săptămâni blocajele apar din cauza imigranților ce încearcă forțarea trecerii către Marea Britanie, prin tunel sau pe trenuri și camioane, frecvente fiind și confruntările cu forțele opstackde ordine.

Problema este generală și afectează întreaga circulație.

Situația de la Calais (Franța) și blocajele la traversarea cu feribotul sau cu trenul spre Franța (dar și invers) a dus la impunerea unor masuri luate de Poliția Kent (Operation Stack) care a blocat circulația pe o parte a autostrăzii M20, transformându-o într-o imensa parcare de camioane și trafic de marfă, organizând trecerea controlată spre Dover a transportului de mărfuri (camioane dar si autoutilitare).

În aceste condiții apar frecvent întârzieri în tranzitul coletelor către și din România, chiar pâna la 48 de ore față de programul normal de derulare.

Ne cerem scuze tuturor clienților noștri pentru aceste întârzieri care nu țin de noi și vă asigurăm că încercăm zi de zi să compensăm aceste sincope prin plecări mai dese (aproape în fiecare zi între cele două țări) și livrarea cât mai rapidă din depozite către adrese.

Vă multumim pentru înțelegere.