Ce înseamnă AWB și care sunt avantajele acestuia?

Posted by Eastlines Admin
Category:

cutie

*Image by ha11ok from Pixabay

În lumea logisticii și a managementului lanțului de aprovizionare, există mai mulți termeni proeminenți, documente importante și numere de referință necesare care facilitează transportul de bunuri. Un AWB este un astfel de document crucial pentru transportul intern și internațional.

Află mai multe despre ce înseamnă termenul de AWB și care sunt avantajele acestuia.

Ce înseamnă AWB (Air Waybill)?

Termenul de AWB este un acronim pentru Air Waybill și a fost original utilizat pentru urmărirea expedițiilor pe cale aeriană. În acest sens, AWB-ul era distribuit doar de Asociația Internațională de Transport Aerian.

Astăzi, AWB-ul reprezintă un document de transport obligatoriu din punct de vedere juridic și este emis de firma de curierat care transportă un colet. De aceea, AWB-ul include toate detaliile despre produsele expediate, cum ar fi conținutul pachetului, informații despre expeditor și destinatar, termenii și condițiile și alte informații.

De asemenea, AWB-ul include și număr de urmărire (tracking number) sau un cod QR pe care curierul îl scanează de-a lungul traseului până la destinație pentru ca toate părțile implicate să poată urmări statusul livrării.

AWB-ul poate fi considerat o chitanță atât pentru expeditor, cât și pentru destinatar și acționează ca dovadă a contractului de transport dintr-un punct A într-un punct B. Prin urmare, există trei părți implicate într-un AWB – expeditorul, firma de curierat și destinatarul.

Ce înseamnă AWB Tracking Number?

Fiecare factură de transport emisă de o firmă de curierat poartă un număr unic sau un număr AWB format din 11 cifre. AWB Tracking Number facilitează urmărirea coletelor și ține evidența tuturor mișcărilor de-a lungul rutelor. Odată ce un număr AWB este emis, compania de transport identifică pachetul numai prin înregistrarea acestui număr.

De asemenea, dacă dorești să cunoști care este stadiul în timp real al coletului tău, tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul web al firmei de coletărie Eastlines și să introduci numărul AWB destinat. Acesta va afișa cel mai recent raport de urmărire disponibil împreună cu o dată și o oră estimată de sosire la destinație.

Numărul AWB poate fi transmis prin mesaj sau email din partea companiei de curierat la momentul preluării de la expeditor. Alternativ, poți apela la serviciul de curierat și poți solicita numărul AWB pe care îl vor furniza după ce ai răspuns la întrebările cu privire la expediere.

Cum arată un AWB?

Numărul unic sau numărul AWB variază ca formă în funcție de firma de curierat care gestionează livrarea coletului tău. Cu toate acestea, majoritatea urmează același model general, care este împărțit astfel:

  • Primele două sau trei cifre (sau o literă) ale unui AWB reprezintă o abreviere a firmei de curierat prin care o poți identifica;
  • Următoarea secțiune va fi, de obicei, un set unic de cifre, cunoscute sub numele de „număr de serie”, care ajută la identificarea coletului;
  • Această secțiune poate fi sau nu urmată de o cifră finală de verificare. Pot exista, de asemenea, unele numere și litere suplimentare care variază între transportatori.

Din fericire, nu va trebui să interpretezi numărul unic de urmărire pentru a putea monitoriza coletul. Eastlines are un sistem de detectare inteligent, ceea ce înseamnă că citește automat și aproape instantaneu orice număr AWB generat de firmă.

Avantajele generării și utilizării AWB-ului

Generarea unui AWB poate servi mai multor scopuri, precum:

Dovada primii

Atunci când o firmă de curierat emite un AWB, acesta acționează ca dovadă legală că a preluat bunurile menționate în factură. În situații extreme, documentul este supus controlului juridic în caz de litigiu.

Informații de contact între toate părțile implicate

AWB-ul va conține toate informațiile detaliate de contact, cum ar fi adresele expeditorului și destinatarului, numerele de telefon ale tuturor părților implicate, detalii despre produsele conținute ș.a.m.d.

Contract de transport între expeditor și transportator

Toate AWB-urile generate de o firmă de curierat conțin un acord detaliat, precum și termenii și condițiile în care va avea loc tranzacția.

Declarație vamală

Dacă vrei să expediezi un colet România – Anglia, AWB-ul va reprezenta un document critic care trebuie prezentat autorităților vamale. Până la urmă, este un document legal care conține detalii despre expeditor, destinatar și conținutul pachetului.

Verifică lista de restricții pe site-ul Eastlines și asigură-te că pachetul tău va putea fi expediat ușor în Anglia.

Descriere și instrucțiuni de manipulare

AWB-urile generate de o firmă de curierat conțin o descriere detaliată a bunurilor care sunt transportate. Acesta include, de asemenea, cantitatea, precum și natura produsului. În plus, dacă există instrucțiuni speciale care trebuie urmate în timpul expedierii bunurilor (de exemplu, „fragil”), AWB-ul va menționa aceste aspecte.

Certificat de asigurare

Deoarece AWB-ul este dovada legală că firma de curierat a preluat bunurile, acesta poate fi utilizat cu scopul de asigurare.

Urmărirea expedierii

Fiecare AWB are propriul său număr unic prin care atât expeditorul, cât și destinatarul pot urmări statusul transportului. Prin urmare, dacă dorești să monitorizezi expedierea, tot ce trebuie să faci este să introduci numărul de AWB primit pe site-ul Eastlines, iar acesta îți va arăta cele mai recente informații despre expediție.

Fie că dorești să expediezi intern, fie la nivel internațional cu Eastlines, AWB-ul servește ca un contract între tine în calitate de expeditor și firma de curierat, definind conținutul expedierii, originea, destinația și alte detalii importante. De asemenea, numărul de urmărire AWB poate fi utilizat atât de expeditor, cât și de destinatar pentru a monitoriza statusul comenzii și a se asigura că nu există probleme și întârzieri în tranzit.